O lumină orbitoare și întreaga viață trecând prin fața ochilor. Știm cu toții la ce ne gândim atunci când ne referim la cineva care are o „experiență aproape de moarte”.
Din punct de vedere științific, însă, conceptul este destul de slab definit. De aceea, acum, oamenii de știință au publicat o nouă declarație cu privire la studiul morții.
Publicat în Annals of the New York Academy of Sciences, documentul este prima declarație de acest gen, privind studiul științific al morții și este conceput pentru a „oferi o perspectivă asupra mecanismelor și implicațiilor etice” și pentru a „identifica problemele și controversele” din acest domeniu de cercetare.
„Pentru o lungă perioadă de timp, lipsa respirației și a pulsului au fost considerate semne distinctive ale morții, până când metodele de resuscitare s-au îmbunătățit. Astăzi, victimele înecate care suferă de hipotermie, lipsă de oxigen și nu au puls și respirație timp de mai multe ore pot fi resuscitate”, scria Anders Sandberg, cercetător la Future of Humanity Institute de la Universitatea Oxford, în 2016, potrivit IFL Science.
„Chiar și faptul de a nu avea o inimă nu înseamnă moarte dacă te afli pe masa chirurgului de transplant”, a subliniat el.
Sandberg nu a fost implicat în studiu, dar el atinge miezul problemei: medicina modernă a schimbat fundamental modul în care ne gândim la moarte. Dintr-o dată, aflăm cât de puțin știm despre această parte universală a vieții.
De fapt, subliniază cercetătorii, dovezile sugerează că nici procesele fiziologice, nici cele cognitive nu se termină când murim și, deși studiile științifice nu au reușit până acum să dovedească realitatea experiențelor la un pas de moarte, ele nici nu le pot infirma.
Ceea ce este remarcabil este faptul că aceste experiențe – dintre care există sute de milioane înregistrate în culturi din întreaga lume – urmează în mod constant aceleași teme.
În general, o experiență în apropierea morții implică mai întâi senzația de separare de corp și un sentiment sporit de conștiință și de recunoaștere a morții.
Ulterior, intervine o senzație de călătorie către o anumită destinație, urmată de o analiză semnificativă și intenționată a acțiunilor, intențiilor și gândurilor tale față de ceilalți de-a lungul vieții.
Apoi, poți simți că te afli într-un loc care seamănă cu „acasă”, înainte de a te întoarce în cele din urmă în lumea reală.
În timp ce acest lucru poate suna destul de psihedelic, știm, de asemenea, că experiențele de acest tip nu au multe în comun cu halucinațiile, iluziile sau experiențele induse de droguri psihedelice.
„Ceea ce a permis studierea științifică a morții este faptul că celulele creierului nu se deteriorează ireversibil la câteva minute de la privarea de oxigen atunci când inima se oprește”, a explicat într-o declarație Sam Parnia, autorul principal al studiului.
„În schimb, ele mor pe parcursul a mai multor ore. Acest lucru le permite oamenilor de știință să studieze evenimentele fiziologice și mentale care au loc în legătură cu moartea„.
Știința modernă ne-a oferit deja o perspectivă asupra unora dintre aceste experiențe. Studiile de electroencefalografie au arătat, de exemplu, apariția activității gamma și a vârfurilor electrice în legătură cu moartea – un fenomen asociat, de obicei, cu o conștientizare sporită.
Ar putea fi acesta responsabil pentru stările resimțite de cei care se apropie de sfârșit? Cu ajutorul cercetărilor viitoare, oamenii de știință speră că am putea, într-o zi, să aflăm răspunsul.
Implantul Neuralink a cauzat moartea a 21% dintre maimuțele pe care s-au efectuat studii
Un studiu susține că „Moartea Neagră” nu ar fi ucis jumătate din populația Europei
Cum ar putea planta de canabis să prevină îmbătrânirea și moartea celulelor creierului
Fenomenul de moarte celulară, considerat până acum ireversibil, poate fi controlat